Desfășurat la București sub sloganul „Aleargă pentru sănătatea ta!”, Crosul Loteriei Române a adunat la start și doi reprezentanți ai atletismului caransebeșean. Ambii sportivi au avut clasări în primii 5 și au fost premiați de organizatori.

Piața Constituției din Capitală a fost „teatrul de operațiuni” pentru cea de-a XX-a ediție a Crosului Loteriei Române, la care au participat concurenți de toate vârstele, inclusiv persoane cu dizabilități. Printre aceștia și doi atleți de la Clubul Sportiv Școlar Caransebeș, din pepiniera coordonată de antrenorul emerit Cristian Dragomir. Astfel, la categoria Copii 11-13 ani, pe treapta a treia a podiumului a urcat Ionuț Dragomir, iar la categoria Junioare 14-18 ani, Cristina Lorena Peia a ocupat locul 5.

Oferte echipament JomaOferte Joma

S-a alergat pe traseul Piața Constituției (START) – BD. Unirii – Intersecție Bd. Unirii+Str. Lucian Blaga – Bd. Unirii – Piața Constituției (SOSIRE), cu o lungime de aproximativ 4,5 km.
Crosul Loteriei Române este o competiție inclusă în calendarul competițional intern și internațional al Federației Române de Atletism.
Primele cinci locuri ale fiecărei categorii au fost premiate, valoarea totală a premiilor fiind de peste 30.000 lei.
Pe scena amplasată în Piața Constituției au susținut concerte Lidia Buble si Dj Project.

Foto: loto.ro

Oferte Joma

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.