Prezent astăzi la obișnuita conferință de presă săptămânală, Roco Sandu, antrenorul principal al echipei de fotbal CSM Școlar Reșița, a făcut printre altele și o mărturisire. Un vis pe care l-a avut în noaptea de dinaintea meciului cu Pandurii Târgu Jiu, din Cupa României.

Profitând de faptul că la conferința de presă a venit și Fabian Himcinschi, la un moment dat „principalul” rosso-nerilor s-a uitat spre atacantul său și a spus: „Him, zi și tu ceva, că te-am visat noaptea că dai gol și uite, ai dat.” Apoi, privind spre jurnaliști: „Pe cuvântul meu că l-am visat, nu intrăm în detalii, dar parcă nu era prin primii 11. Și așa, noaptea, l-am visat că înscrie. M-am supărat însă puțin pe el. Toată lumea mi-a zis: «Păi a dat gol!». Eu m-am supărat că nu l-a dat în primele 90 de minute.”

Oferte echipament JomaOferte Joma

„Pentru mine este un gol important, cu atât mai bine că am câștigat și ne-am calificat mai departe. Aveam nevoie de această victorie, am arătat că suntem o echipă unită și stăm foarte bine psihic. Așteptăm meciul de sâmbătă și sperăm să-l câștigăm. Totul depinde de noi”, a spus Fabian Himcinschi, autorul golului de 2-1, în prelungirile meciului din Cupa României, cu Pandurii Târgu Jiu.

Înaintea meciului de campionat cu Național Sebiș, Roco Sandu a precizat: „Promitem că vom munci, că vom da totul. Urmează să și arătăm că merităm să câștigăm cu Sebișul. Dar ceea ce promitem, cu toții, nu doar jucătorii, e că vom face tot posibilul să câștigăm meciul.”
Partida CSM Școlar Reșița – Național Sebiș, din etapa a șaptea a Ligii a III-a la fotbal, Seria a IV-a, este sâmbătă, 7 octombrie, de la ora 15:00, în Valea Domanului.

Oferte Joma

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.