CSM Școlar Reșița a trecut de încă un tur al Cupei României, după ce a eliminat marți după-amiază, în Valea Domanului, o fostă prim-divizionară, Pandurii Târgu Jiu. Calificarea s-a decis la loviturile de departajare, unde rosso-nerii au fost mai lucizi și le-au transformat pe toate.

„Vreau să felicit echipa de la Târgu Jiu. A fost un joc viu disputat, așa l-am văzut. Consider că am dominat acest joc, având o posesie mult mai bună decât echipa vizitatoare. Adversarii noștri nu au folosit echipa de bază, dar trebuie să ținem cont că totuși sunt o echipă de Liga a II-a, o echipă foarte bună, preocupată de joc. A fost un joc pe care ne doream foarte mult să-l câștigăm. Și pe care l-am câștigat în cele din urmă. Victoria a venit pe fondul unor jocuri din campionat foarte bune. Noi am jucat foarte bine și cu Hermannstadt, păcat că am condus de fiecare dată și am fost egalați. Până la urmă trebuia să vină și o victorie, nu puteam să avem iar ghinion. Îi felicit pe băieții noștri, nu știu cum s-a văzut din tribună, dar de pe bancă s-a văzut că au jucat cu sufletul, au tras cât au putut, au încercat să-și depășească limitele și chiar și le-au depășit în foarte multe momente. Așadar, nu pot decât să le transmit felicitări și să dea Dumnezeu să o țină la fel”, a spus Lucian Dobre, antrenorul secund al echipei reșițene.

Oferte echipament JomaOferte Joma

Lucian Dobre consideră că victoria de marți, coroborată cu un succes în campionat, în fața echipei Național Sebiș, ar reprezenta momentul de descătușare de care au nevoie rosso-nerii. „Totul vine la pachet cu Sebișul. Calificarea în șaisprezecimile Cupei României este o jumătate de moment, să zic așa. Era necesară această victorie. Ați văzut, până la urmă și din tribună am avut un feedback extraordinar de bun. După jocul de azi ar trebui să ne bucure ardoarea, atitudinea pe care au avut jucătorii noștri. Nu contează greșelile tehnice sau, știu eu, greșelile tactice. Să știți că ardoarea și atitudinea acoperă aceste greșeli, de foarte multe ori. Totodată, echilibrează și valorile care își dispută întâietatea pe teren.”

Cu 7-5, după lovituri de departajare (1-1 după 90 de minute, 2-2 după 120 de minute), CSM Școlar a acces astăzi în șaisprezecimile competiției, unde va da mai mult ca sigur peste o echipă din Liga I. Din 21 septembrie 2005 nicio reprezentantp a Reșiței nu a mai întâlnit o echipă de prima ligă, într-un meci oficial. La acea dată, Rapid București, antrenată de Răzvan Lucescu, învingea în Valea Domanului pe FCM Reșița (antrenor Alexandru Pelici) cu scorul de 1-0 și se califica în optimile Cupei României. În sezonul 2005-2006, trofeul a fost câștigat chiar de Rapid, după 1-0 în finala cu FC Național.

Oferte Joma

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here