Handbalistele de la ACS Băile Herculane au legat două victorii în Campionatul Național al Junioarelor III, Seria G. În etapa a treia, elevele profesorului Toma Drăgoiu s-au impus în deplasare, cu 24-20, în fața echipei CSS Hunedoara.

Astfel, după succesul de acasă din runda precedentă, 24-22 cu HC Jimbolia, echipa din stațiunea de pe Valea Cernei și-a mai trecut în cont încă o victorie, 24-20 pe terenul echipei CSS Hunedoara. A fost cea de-a doua deplasare a cărășencelor la Hunedoara, în acest sezon, în prima etapă acestea pierzând cu 21-27 în fața echipei ACS Traian Lalescu Hunedoara.

Oferte echipament JomaOferte Joma

„Am obținut a doua victorie în campionat, acum împotriva unei echipe mult mai titrate și cu mai multă experiență decât a noastră. La Hunedoara am avut o primă repriză echilibrată, dar în cea de-a doua parte a meciului din nou și-a spus cuvântul pregătirea noastră fizică, superioară adversarelor, exact cum s-a întâmplat duminica trecută, la primul nostru meci oficial câștigat (n.r. – 24-22 cu HC Jimbolia). E normal să fim bucuroși după acest rezultat, dar am discutat cu fetele, rămânem cu picioarele pe pământ, campioantul este lung, ne așteaptă meciuri grele. Ne concentrăm acum pe meciul din etapa viitoare, vom juca acasă cu Generală 7 Timișoara. Va fi un meci greu, dar vom intra pe teren cu gândul la victorie”, a spus prof. Toma Drăgoiu, antrenorul echipei ACS Băile Herculane.

ACS Băile Herculane: Bianca Neda – Denisa Drăgulescu (9 goluri), Maria Soroceanu (9), Iasmina Pătăşanu (4), Alexia Rain (1), Geanina Papavă (1), Mariana Domilescu, Anastasia Caraiman, Bianca Toloş, Andra Cherciu, Georgiana Geoșanu.

Oferte Joma

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here